clucér (clucéri),
s.m. – În
vechea organizare, dregător care se ocupa cu aprovizionarea
curții domnești;
era în același
timp intendent
general al armatei și membru al
sfatului sau
divanului. Începînd din 1738,
titlul său a
fost numai onorific. –
Clucer de arie, intendent care aproviziona cu
nutreț. –
Clucer de pivniță, intendent care asigura rezervele de băutură
ale armatei. –
Clucer de jigniță, intendent care asigura rezervele de
hrană ale armatei. – Var. (înv.)
cliuc(e)ar. Sl.
ključarĭ (Mikoosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 291; Cihac, II, 64), cf.
cliuci. Este dublet de la
colcer, s.m. (Trans.,
persoană care, la
nunțile populare, se ocupă cu aprovizionarea cu alimente și băuturi), din același cuvînt sl.,
dar prin intermediul pronunțării mag.
kolcsar (Drăganu,
Dacor., V, 364-6;
DAR). – Der.
clucereasă, s.f. (
soția clucerului);
clucerie, s.f. (ocupație de
clucer);
colceri, vb. (a găti mîncarea la
cazan);
colceriță, s.f. (
femei care
prepară mîncarea la
cazan). Din
rom. provine ngr. ϰλοτσάρις (Meyer,
Neugr. St., II, 75). Nu este
clară proveniența din țig. sp.
clichi „
cheie” (Besses 51), care pare mai
curînd der. din bg.
ključ „
cheie.”