clévetă (clévete),
s.f. – Clevetire, calomnie. Sl.
kleveta (Miklosich,
Slaw. Elem., 24; Miklosich,
Lexicon, 288; Cihac, II, 62; Conev 101); cf. bg.
kleveta. – Der.
cleveti, vb. (a bîrfi, a calomnia, a denigra, a detracta), care
poate să fie și reprezentant al sl.
klevetati, bg.
klevetjă;
clevetitor, adj. (bîrfitor, calomniator);
cleveteală, s.f. (clevetire);
clevetnic, adj. (calomniator), din sl.
klevetĭnikŭ, înv.