clefăí (-ăésc, -ít),
vb. –
1. A mînca făcînd
zgomot. –
2. A vorbi
poticnit. – Var.
clefeti. Creație expresivă, care
coincide cu lat. vulg.
clefare (H. Mihăescu,
BF, III, 23), slov.
klafati, germ.
klaffen (Cihac, II, 61 și Conev 56 propun un etimon sl.). – Der.
clefăit, s.n. (
zgomot produs cînd se mănîncă urît);
clefetitor, adj. (
persoană care mănîncă cu
greu).