ciump (-puri),
s.n. –
Ciot, ciuntitură. – Var.
ciomp. Creație expresivă, probabil identică lui
ciup, cu infix nazal, ca în
ciut ›
ciunt, cf. ven.
ciompo „
ciung.” – Der.
ciomplei, s.n. (
buștean decojit; la
cai,
rădăcina cozii);
ciumpav, adj. (
șchiop;
animal cu
coarnele sau
urechile tăiate), care a
fost apropiat uneori de bg.
čup(av) „cu
urechile tăiate” (
Pascu,
Suf., 281;
DAR) sau de mag.
csámpás „
șchiop” (Cihac, II, 493);
dar care
ar putea fi creație spontană, cu aceeași intenție expresivă ca în it.
ciampa „
șchiop”, germ.
schampeln „a șchiopăta”;
ciupăvi, vb. (a
tăia; a
tăia urechile; a
răni; a
vătăma; a
lăsa pe cineva
șchiop).