cioflingár (cioflingári),
s.m. –
Om de
nimic, secătură, vagabond. – Var.
cioflecar, ciofle(n)gar. Origine incertă. Este considerat de
obicei der. de la germ.
Schuhflicker „pantofar” (Borcea 181; Tiktin;
Iordan,
RF, II, 272; cf.
DAR), pentru care nu există dificultăți; la
fel de
bine însă
ar putea fi
vorba de un der. de la
cioflec, sau de la
ciof, var. de la
ciuf, a
cărui der. este mai dificilă fonetic
dar se potrivește mai
bine sensului. După
Graur 139, din. țig.
čoχengere „pantofar”. Oricum, nu
poate fi valabilă explicația semantismului propusă de
Graur, că pantofarii obișnuiau să poarte
haine mai
mult sau mai
puțin occidentale.
Dacă etimonul este exact, este
vorba de o legătură care
apare adesea,
între noțiunea de „pantofar” și
cea de „înșelător”, cf.
potlogar, papugiu, a încălța, a potcovi, etc.