ceacîie (-îi),
s.f. –
Briceag,
cuțit. – Var.
ciachie; ciochie, s.f. (unealtă de dogărie care servește la fixarea
cercurilor pe butoaie). Tc.
çaki (
Graur,
GS, VI, 330), de unde provine și bg.
čekija „
briceag”, pe care
DAR îl consideră ca etimon al
rom. În
ciochie este evidentă contaminarea cu
ciochină. Cf. și sb.
čaklja, mag.
csáklya.