calafát (-turi),
s.n. – Cîlți îmbibați cu
catran cu care se
astupă crăpăturile navelor. Tc.
kalafat „călăfătuire”, sau ngr. ϰαλαφίτης, ambele din it.
calafatare (Roesler 594; Lokotsch 720; Ronzevalle 129); cf. fr.
calfeutrer, sp.
calafatear, și, pe de altă
parte, bg.
kalafat. Sec. XVII; a
dat numele orașului Calafat. – Der.
cal(a)fătui, vb. (a
astupa cu
calafat găurile).