bulúc (bulúcuri),
s.n. –
1. Unitate tactică a
vechii artilerii,
companie. –
2. Corp, unitate. –
3. (Adv.) Laolaltă, în
masă, de-a
valma. – Mr.
buluche, megl.
biluc, biiuc. Tc.
böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι,
alb.
bülük, bg.
bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. – Der.
buluci, vb. (a
aduna, a strînge);
bulucbașe, s.m. (
căpitan; comandant de
companie), din tc.
büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333);
bulibașe, s.m. (conducător de
țigani), deformare a cuvîntului anterior;
bulucbășel, s.m. (
adjunct de
căpitan);
bulucbășie, s.f. (
companie).