balamúc (balamúcuri),
s.n. –
1. Ospiciu,
spital de nebuni. –
2. Zarvă,
larmă, dezordine. De la
Malamoc,
vechea reședință a unui ospiciu în Munt. (
DAR). Folosirea eufemistică a
locului de reședință substituind cuvîntul „ospiciu” este
comună multor limbi, cf.
rom.
Golia, Mărcuța, fr.
Sainte-Anne, sau
Charenton. Deși nu-i este recunoscută această explicație, Scriban
preferă s-o identifice cu cuvîntul următor. În Munt. (
ALR, II, 55).