anátemă,
s.f. – Excludere, ostracizare a cuiva de către
biserică. – Var.
ana(f)tima, ana(f)tema. – Mr.
anatima, megl.
natima. Ngr. ἀνάυημα (Murnu 4).
Formele cu f.
arată proveniența din sl.
anathema, anafema. – Der.
anatem(at)isi, anatem(at)iza, vb. (a
arunca anatema, a
afurisi).