tapangeá (-éle),
s.f. –
1. Ciomăgeală,
bătaie. –
2. (Olt.)
Pistol. Tc.
tapance (Șeineanu, II, 348). Este probabil cuvînt identic cu
rapanghel, s.n. (lovitură,
bătaie), format după pl.
tapang(h)ele (schimbarea inițialei nu este
clară; der. din ngr. παραγγελία „
ordin”, propusă de Bogrea,
Dacor., III, 735, nu pare posibilă, cf. Gáldi 246).