șopîrlă (-le),
s.f. – Năpîrcă (Lacerta muralis). Creație expresivă, cf.
năpîrcă și
șopîrcăi. În
acord cu
rădăcina expresivă
șop, pare să
indice ideea de
mișcare tăcută sau care
abia se
aude. În
general se
admite că este cuvînt identic cu
alb.
šapi „șopîrlă” (Cihac, II, 720; Meyer 399, Tiktin; Schuchardt,
ZRPh., XXVII, 612; Weigand,
BA, III, 111; Philippide, II, 735; Rosetti, II, 123), care se
presupune că provine din gr. σήψ sau, după Weigand, din lat. *
sepinula;
dar aceste explicații sînt insuficiente. Der.
directă din gr. σήψ (Diculescu,
Elemente, 487) este improbabilă. Der.
sopîrla(r)iță, s.f. (
anghină difterică, difterie;
plante, Veronica orchidea, Parnassia palustris, Brunella
vulgaris);
șopîrlar, s.m. (
egretă, Buteo
vulgaris);
sopîrliță, s.f. (
plante, Veronica Bachofeni, V. chamaedrys, V. teucrium, Parnassia palustris, Polygala
vulgaris). Din
rom. provine bg.
šopărlă (Capidan,
Raporturile, 218).