soárte (-órți),
s.f. –
1. Destin, ursită. –
2. Ipostază, circumstanță,
stare, condiție. –
3. Parte rezervată de destin fiecăruia. –
4. Operație magică pentru a
ghici viitorul. –
5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. –
6. Probabilitate favorabilă. –
7. Placentă. – Var.
soartă. Mr.
soarte „placentă”, megl.
sorți. Lat.
sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it.,
port.
sorte, prov., fr., cat.
sort, sp.
suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai
ales la pl. Der. din lat. *
exorta, de la
exorῑri (Giuglea,
Cercetări, 23;
Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf.
alb.
šort (Philippide, II, 556). Der.
sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un
copil – a
face pe el);
sorți (var.
însorți), vb. (a
arunca sorții; a
face vrăji);
sorțar, s.m. (
persoană care a
tras la
sorți pentru serviciul militar);
sorțaș, s.m. (
persoană ursită). – Din
rom. provine bg.
soarta „placentă” (Capidan,
Raporturile, 228).