sireáp (-eápă),
adj. –
1. Crud,
rău. –
2. Sălbatic, neîmblînzit, fioros. Sl.
sverĕpŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 345; Conev 100;
Iordan,
Dift., 81). – Der.
sirepie, s.f. (ferocitate, sălbăticie);
sirepi, vb. refl. (înv., a se
sălbătici, a se înrăi).