sihástru (-ștri),
s.m. – Eremit,
anahoret. – Var.
sehastru, Mold.
săhastru, sahastru. Mgr. ἠσυχαστής „care
trăiește liniștit” (Murnu, 15), cf.
isihie și sl. (v. sb.)
sihasti (Vasmer,
Gr., 131). Modificarea terminației se datorează dificultății
grupului final
-stŭ (cf.
buiestru) și analogiei cu der. – Der.
sihăstrie, s.f. (pustnicie, viață de
sihastru), din mgr. ἠσυχάστρια sau ἠσυχαστήριον, sl.
sichastrija;
sihăstri, vb. (a
trăi cu
sihaștrii);
sihăstrește, adv. (ca
sihaștrii).