scoábă (-be),
s.f. –
1. Nișă,
firidă. –
2. Adîncitură,
zănoagă. –
3. Daltă,
cosor. –
4. Gură de
broască la
ușă,
belciug,
parte de
broască în care
intră zăvorul. –
5. Cîrlig, crampon. –
6. (Arg.)
Brici de bărbierit. Sl.
skoba (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 332; Conev 63), cf. bg.
skob, sb., slov.,
rus.
skoba, mag.
szkaba. – Der.
scobi, vb. (a
găuri, a
săpa; a goli, a curăța; a
decolta; a grava, a sculpta; refl., a-și curăța
nările,
dinții,
urechile; refl., a se
scărpina în
cap);
scobitoare, s.f. (bețișor de scobit în
dinți; Arg.,
baston; bețișor de curățat
pipa);
scobitură, s.f. (
gaură);
scobîrli (var.
Banat scorbeli), vb. (a
scurma, a scormoni);
scob, s.n. (canal prin care
trece măcinișul), probabil prin confuzie cu
scos. Cf.
scofală.