răvác (-curi),
s.n. –
1. Miere naturală. –
2. Primul must, care
curge fără a
distruge strugurii. – Var.
ravac. Tc.
ravak (Șeineanu, II, 300; Lokotsch 1710), cf. sb.
ravak. – Der.
răvăci, vb. (a
pritoci vinul), probabil cuvînt identic cu
a răvăși, vb. (a
pritoci vinul; a descompune, a
răscoli, a
zăpăci), pentru al
cărui semantism cf.
cele două sensuri
ale sp.
trasegar;
răvășeală (var.
răvăceală), s.f. (dezordine, zăpăceală).