răstocí (răstocésc, răstocít),
vb. – A devia
apele unui rîu. Sl.
rastečati „a împrăștia”, cf. sb.
rastočiti (Candrea). – Der.
răstoacă, s.f. (canal,
braț arficial de rîu;
dig, îngrăditură), cf. sl.
rastoka (Miklosich,
Slwa. Elem., 42; Cihac, II, 414; Conev 40).