puchiní (-nésc, -ít),
vb. – A
migăli, a-și
strica ochii muncind. – Var.
buchini, bu(n)ghini, bongheni, bungăni, bugini, bongăni, buchisi. Origine expresivă, după
cum rezultă din finala expresivă
-ni și din varietatea de
forme. Unele var. au și sensul de „a bombăni”, cf.
bodogăni. – Der.
puchi (var.
puchină), s.m. (
urdoare), deverbal (din
*puchin ‹ lat.
*putulus, după Pușcariu 1393 și REW 6889; din lat.
*put(u)lina ‹ *
putulus, după
Pascu,
Beitrage, 12 și Pușcariu,
Dacor., I, 415);
puchiței, s.m. pl. (picățele,
buline), probabil rezultat dintr-o contaminare cu
picățele;
împuchițat, adj. (cu picățele;
pestriț).