PROȚÁP
,
proțapuri, s.n.
1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ♢ Expr.
A umbla cu (sau
a avea)
două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate.
2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii.
3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână.
4. Căluș. [Pl. și: (rar)
proțape] – Bg., sb.
procep.