pocîltí (pocâltésc, pocâltít),
vb. – A se deșela, a se speti. Probabil din sl.
pochilŭ „încovoiat”,
dacă nu ne înșelăm glosîndu-l
așa. Se folosește
aproape exclusiv în expresia
pocîltit de foame, pe care dicționarele o glosează de
obicei „
sleit de
foame”. După Cihac, II, 268 și Scriban, din sl.
poklati „a
ucide”,
dar der. este greoaie. – Der.
pocîlteală, s.f. (anemie, demobilizare).