obráț (obráțe),
s.n. – (Mold.)
Teren care are o
prăjină lățime și
patru lungime. Sl.
obratu „
hotar”, din
obratiti „a (se)
vărsa, a se răsturna” (Cihac, II, 222; Tiktin; Conev 78). Probabil bazat pe capacitatea de a
ara al unei
perechi de
boi, ca în sp.
arada. – Der.
obrație, s.f. (îngrăditură,
loc îngrădit);
obrăți, vb. (a parcela un
teren);
obrățește, adv. (în
parcele de un
obraț fiecare).