naím (-muri),
s.n. –
1. Contract, compromis. –
2. Salariu,
plată. – Var.
năi(e)m. Sl.
naimŭ „
conducere” (Miklosich,
Lexicon, 404; Cihac, II, 209; Conev 78). – Der.
năimi (var.
nă(ie)mi, (î)nă(i)mi), vb. (a contracta, a
lua în serviciu; a închiria), din sl.
najmati, cf. bg.
naemam, sb., cr.
najmiti;
năimeală, s.f. (
angajare);
năiemnic, s.m. (înv., salariat);
năimitor, s.m. (
persoană care
angajează, năimește).