mínte (mínți),
s.f. –
Înțelegere,
spirit, inteligență,
rațiune. – Mr.
minte, megl.
minti. Lat.
mentem (Pușcariu 1090; Candrea-Dens., 1132; REW 5496), cf.
alb.
mënt (Philippide, II, 647), it., sp.,
port.
mente, prov., fr., cat.
ment. – Der.
mintos, adj. (inteligent, înțelept, cu minte);
aminte, adv. (în minte, în
memorie), mr.
aminte;
aminti, vb. (a-și
aduce în
memorie; a menționa);
amintire, s.f. (
aducere-aminte;
memorie);
amintitor, adj. (care amintește);
cuminte, adj. (înțelept, agil, prudent, avizat), cu prep.
cu;
cuminți, vb. (a fi cuminte);
cumințenie (var.
cuminție), s.f. (prudență, înțelepciune,
înțelegere);
mintesc, adj. (înv., mintal);
cumințesc, adj. (înțelept).