lîngoáre (lângóri),
s.f. –
1. Boală, suferință. –
2. Tifos, febră tifoidă. – Var.
lingoare, lungoare. Mr.
lîngoare, lungoare, megl.
lăngoare. Lat.
languōrem (Pușcariu 980; Candrea-Dens., 1001; REW 4891;
DAR),
păstrat numai în
rom. (Rosetti, I, 169). Pentru semantism, cf. Șeineanu,
Semasiol., 189. Este cuvînt
comun (ALR, I, 111); var. se explică prin încrucișare cu
lingere sau cu
lung. Cf. și
lînced. – Der.
lînguros, adj. (bolnăvicios,
slab), dublet al neol.
languros, adj. (
galeș), din fr.
langoureux.
Lînji, vb. (a lîncezi), cuvînt
rar, pe care Pușcariu 982
îl crede der. de la un lat.
*languῑre, pare să rezulte dintr-o confuzie cu
tînji. Lungurică, s.f. (
plantă, Galeopsis Tetrahit),
stă în
loc de *
lîngurică (Tiktin).