NEÎMPĂRTĂȘÍT
adj. v.
INIMĂ (II. 1.). Inima (
I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane:
a) (În legătură cu bucurii,
plăceri)
I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ♢ Loc. adv.
După (sau
pe) voia (sau
pofta) inimii = după plac, nestingherit,
cum îi e dorința.
Cu (sau
din) toată inima sau
cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră
placere. ♢ Expr.
A râde inima în cineva sau
a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit.
A unge (pe cineva)
la inimă = a face (cuiva)
plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva).
Cât îi cere (cuiva)
inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are
plăcere.
A-i merge (cuiva ceva)
la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult.
A-și călca pe inimă = a renunța la propriul
punct de vedere, la propria opinie sau
plăcere.
(A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată.
b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri)
Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ♢ Expr.
A seca (sau
a arde, a frige pe cineva)
la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare.
A i se rupe (sau
a-i rupe cuiva)
inima = a-i fi milă de cineva.
A i se topi inima = a suferi foarte tare.
A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi colpeșit de durere.
A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un
gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. [DEX '98]