îmblăcí (-iuri),
s.n. – Unealtă agricolă, bătătoare. – Var.
îmblătiu, mlăci, blăcie. Sl.
mlatŭ, omlatŭ „
ciocan, mai” (Miklosich,
Slaw. Elem., 30; Miklosich,
Lexicon, 372; Cihac, II, 146; Conev 72;
DAR), cf. bg.
mlat. Fonetismul pare să
indice o încrucișare cu sl.
blŭčĭ(čĭ) „
spin”, bg.
vlačă „a
scărmăna”. Der. de la
bucŭlum (Gliuglea,
LL, II, 21) pare imposibilă. – Der.
îmblăti (var.
îmblăci), vb. (a
bate cerealele, cu îmblăciul pentru a
le scoate semințele; a
bate, a ciomăgi), din sl.
mlatiti, cf. bg.
mlatĭă;
îmblătitor, s.m. (
persoană care îmblătește);
îmblăteală, s.f. (
bătaie).