gloábă (gloábe),
s.f. –
1. Amendă. –
2. Mîrțoagă. – Megl.
gloabă. Sl. (bg., sb.)
globa „pedeapsă” (Miklosich,
Lexicon, 129; Meyer 140; Berneker 305), cf.
alb.
gjobë, ngr. γλάμπα. Sensul 2 se explică desigur prin
obiceiul de a
plăti amenzile în
natură,
fapt pentru care se
alegeau caii cei mai
proști, cf.
pui de bodaproste. – Der.
globi, vb. (a pune
amendă, a
pedepsi);
globnic, s.m. (înv.,
persoană care strîngea
amenzile), din sl.
globĭnikŭ.