ciuciuí (-uésc, -ít),
vb. – A șopti, a șușoti. Creație expresivă, cf. sl.
čučati (Berneker 161), sp.
chuchear, și
șoșoi, șușui. – Der.
ciuciur, s.n. (
izvor, șuvoi), cf. bg.
čučur „canal de scurgere,
țeavă de canalizare a
apei” (Scriban,
Conv. lit., XLIV, 1003);
ciuciurău, s.n. (
corn mic).