ceatlắu (-uri),
s.n. –
1. Băț cu care se fixează legăturile. –
2. Cric de
mașină. –
3. Prăjină legată la
greabănul cailor, pentru a
permite atelajului a
trei cai. –
4. Cerc, instrument de tortură. –
5. Bîtă,
ciomag. – Var.
cetlău. Mag.
csatló (Cihac, II, 480; Mîndrescu,
Elementele ungurești, 148; Gáldi,
Dict., 87); cf. sb.
čatlov. – Der.
cetlui, vb. (a fixa cu un ceatlău; a
omorî prin gîtuire; a tortura; a
bate, a ciomăgi), din mag.
csatolni.