bîlbîí (bî́lbîi, bîlbîít),
vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creație expresivă, de același
tip ca
bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat.
balbus, bilbire, it.
balbettare, fr.
balbutier, babiller, sp.
balbucir, bable,
alb.
bëlbërë, bg.
blboljam, sb.
blebetati, slov.
bablejati, engl.
babble, etc. (Pușcariu,
ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der.
bîlbîială, s.m. (
poreclă a bîlbîiților);
bîlbîitor, adj. (bîlbîit);
bîlbîitură, s.f. (bîlbîială).