beteág (beteágă),
adj. –
1. Bolnav. –
2. Invalid. Mag.
beteg „
bolnav” (Miklosich,
Fremdw., 78; Cihac, II, 482; Gáldi,
Dict., 84), de unde provin și sb.
beteg, rut.
betehe (după Miklosich,
Wander., 12 și Berneker 63, rut provine din
rom.). Der.
betegos, adj. (bolnăvicios, plăpînd);
beteji, vb. (a se îmbolnăvi, a
suferi de ceva);
betejeală, s.f. (
boală, beteșug);
betejitură, s.f. (
boală, infirmitate);
beteșug, s.n. (
boală, infirmitate). Toți der. sînt normali, cu excepția ultimului, care provine
direct din mag.
betegség. Introdus în
sec. XVI.