bértă (bérte),
s.f. –
Podoabă de
cap,
văl. – Var.
b(e)artă, bortă, partă. Mag.
bérta, din germ.
Berthe, cf. fr.
berthe, sp.
berta. Var., provenind din mag., sînt populare în Trans., ca și der.
bertelie. Pentru acesta din
urmă, cf. Bogrea,
Dacor., IV, 793.