ADEMANĂ
s.f. (Trans. SV) Camătă, dobîndă.
Nu aduna cu păcătoșii sufletul mieu și cu bărbații încruntători viiața mea, întru a carora mîni iaste păcat și direapta lor plină-i de ademană [marg.
de mită]. PS. 1651, 60v.
Etimologie: magh.
adomány.
Cf.
aslam,
mîzdă,
ujurie.