înțesá (înțés, înțesát),
vb. – A
umple, a ticsi, a
îndesa. Lat.
incessare, „a invada, a
pătrunde”, intensiv de la
incedĕre. Rezultatul normal,
*incesa, a
suferit o disimulație
c..s ›
ț..s, ca în
cesală ›
țesală; și,
apropiat astfel fonetic de
țese, a
căpătat un sens confuz secundar de „a se
amesteca”, cf.
DAR. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat.
*intensare (REW 8693; Țicăloiu,
ZRPh., XLI, 589); din lat. *
intexare în
loc de
intexĕre (Pușcariu,
Dacor., IV, 705;
DAR), bazat pe sensul secundar menționat, care nu
ajunge pentru a explica semantismul, din lat. *
insitiare (Giuglea,
Dacor., II, 823); din lat. *
insatiātus, printr-o metateză de la *
însățat (
Pascu,
Arch. Rom., VIII, 556); de la *
înțesta, bazat pe
țeastă „vîrf,
culme” (
Iordan,
BF, II, 198).