vierșún
s.n. –
Prinsoare,
rămășag.
Origine incertă.
Ar putea proveni din lat.
versĭonem,
probabil cu
sensul de „
schimbare”, ca în
versūra.
Trebuie să se
țină cont că e cuvînt înv., care
apare numai la Dosoftei,
autor la care
abundă improprietățile;
astfel că e
posibil ca
glosarea propusă de noi, care este în
general acceptată, să nu fie
exactă. – Der.
înverșuna (var.
învi(e)rșuna), vb. refl. (a se îndîrji, a se
încăpățîna), cuvînt
explicat uneori prin lat.
inversionāre (
Pascu,
Rtim., 26), prin mag.
gerjszteni „a
excita”,
imposibil fonetic (Cihac, II, 509), și prin mag.
versény „
luptă” (Pușcariu,
Lat. ti, 67;
DAR), care și mai
puțin se
potrivește fonetic.