temelii, s.f. Partea inferioară a unei construcții, coloane, statui etc., prin care acestea se sprijină pe pământ; fundație, fundament, bază. ♢ Loc. adv. Din (sau până în) temelii (sau temelie) = de la (sau până la) bază; cu totul, cu desăvârșire, radical. ♢ Expr. A pune temelie = a pune bazele, a funda, a întemeia. – Din sl. temelije.
f. Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; fundament; bază. ♢ Din (sau până în) ~ (sau ~i) cu desăvârșire; cu totul; până la bază; radical. A pune ~ea a întemeia; a funda. [G.-D. temeliei] /<sl. temelije
s.f. – Temei, fundament. – Mr. θimel’u, megl. timel’ à. V. sb. temelije (Candrea; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 141), este dubletul cuvîntului anterior. – Der. temeli (var. temelii, temeliici), vb. (a fonda, a crea), înv. Der. de la tc. temel (Meyer, Alb. St., IV, 55; Lokotsch 2062) este improbabilă.