subrog, vb. I. Tranz. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a înlocui un bun cu altul în cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
vb., ind. prez. 1 sg. subróg, 3 sg. și pl. subrógă
tranz. jur. (persoane) A înlocui în vederea îndeplinirii unor funcții sau exercitării unor drepturi. [Sil. sub-ro-] /<fr. subroger, lat. subrogare
vb. I. tr., refl. (Jur.) A înlocui pe cineva în exercitarea anumitor drepturi sau obligații; a substitui. [P.i. subróg. / < fr. subroger, cf. lat. subrogare].