definiția spălară definiție dex

SPĂLÁ,

spăl, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) curăța folosind apă, săpun, detergenți etc. ♢ Expr. (Tranz.) A spăla pe cineva (pe cap) = a mustra tare pe cineva, a-l ocărî. A-și spăla obrazul = a face față unei situații, a scăpa de rușine; a ieși cu bine dintr-o încurcătură. (Fam.) Iese la spălat, se spune ca o consolare glumeață celui care are o supărare, un necaz (mărunt). (Refl.) Spală-te (sau spălați-vă) sau să se spele pe cap = descurcă-te (sau descurcați-vă) sau să se descurce cu propriile puteri. ♦ Tranz. (Fam.) A purta cuiva de grijă (spălându-i rufele). ♦ Tranz. A face să se șteargă, să dispară o greșeală, un rău, o insultă. 2. Tranz. (Despre ploaie, râuri, șuvoaie etc.) A roade pământul, a-l lua și a-l duce cu sine; a produce o eroziune; a mânca, a săpa. ♦ (Despre ape, valuri) A uda, a scălda un țărm. 3. Tranz. A supune un minereu unui curent de apă, pentru a separa unul dintre componenții lui. – Lat. *expellavare (= ex-per-lavare).

SPĂLÁ

vb. 1. (reg., mai ales în Transilv.) a (se) la. (S-a ~ pe corp.) 2. (reg., mai ales în Transilv.) a la, (reg.) a zoli. (A ~ rufele cu leșie.) 3. a scălda, a uda. (Marea ~ țărmul.)

SPĂLÁ

vb. v. eroda, ispăși, izbăvi, mântui, parcurge, pedepsi, purifica, răscumpăra, răzbuna, roade, salva, săpa, străbate, traversa.

spălá

vb., ind. prez. 1 sg. spăl, 3 sg. și pl. spálă; conj. prez. 3 sg. și pl. spéle

A SPĂLÁ spăl

tranz. 1) A curăța cu apă (sau cu alt lichid). ~ rufele. ♢ A-și ~ obrazul a scăpa de rușine. 2) (despre ape) A roade treptat; a eroda. 3) (despre ape) A uda pe toată întinderea (țărmuri); a scălda. 4) (minereuri) A supune unui proces de separare a părților componente (cu ajutorul apei sau a altui lichid). /<lat. experlavare

spălá (-l, -at),

vb. – A curăța cu apă. – Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu s- lat. sau expresiv (Cipariu, Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer, Alb. St., IV, 99; Candrea, Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în rom. (Rosetti, I, 171) și în alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXVI, 100, care propune lat. *expellāre, de la pellis, puțin convingător. Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit); spălat, s.n. (spălare); nespălat, s.m. (murdar, soios); spălător, adj. (care spală; s.n., cîrpă de bucătărie; s.n., lavabou); spălătoare, s.f. (lighean, vas de spălat); spălătoareasă (var. spălătoriță), s.f. (femeie care spală rufe); spălătorie, s.f. (s.f. (încăpere de spălat rufe); spălătură, s.f. (spălat; lături); spală-varză, s.m. (fanfaron); spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială; refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -ci (după Pușcariu, Dacor., III, 678, de la un lat. *experlavicāre); spălăcitură, s.f. (obiect decolorat; lături); spălăcioasă, s.f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.