(1) răzuitoare, s.n. (2, 3) răzuitori, s.f. 1. S.n. Unealtă folosită la răzuirea lemnului sau a unor piese de metal. 2. S.f. Răzătoare. 3. S.f. Unealtă cu care se răzuiesc diferite obiecte (pentru a le curăța). ♦ Mașină cu care se îndepărtează radiculele de pe bobul de orez încolțit. ♦ Unealtă în formă de târnăcop mic sau de sapă cu care se curăță noroiul, gheața etc. adunate între șinele și contrașinele unui pasaj de nivel. [Pr.: -zu-i-] – Răzui + suf. -itor.
s. (TEHN.) 1. racletă, raclor. (~ pentru suprafețe lemnoase.) 2. raz, șabăr. (~ din oțel-crom pentru suprafețe metalice.)
s. n. (sil. -zu-i-), pl. răzuitoáre