pedepsí (pedepsésc, pedepsít),
vb. –
1. (Înv.) A
instrui, a
disciplina, a
educa, a
forma. –
2. A
condamna, a osîndi. –
3. (Refl.) A se
chinui, a se
tortura, a
suferi. – Mr.
pidipsescu, pidipsire, megl.
pidipsés, pidipsiri „a
munci”. Mgr. παιδεύω,
aorist ἐπαίδεψα (Munu 44; Sandfeld 19), cf. sb., cr.
pèdepsati (
sec. XIV, cf. Vasmer,
Gr., 113), bg.
pedepsvam „a
pedepsi”;
ipoteza este
inutilă,
fiindcă evoluția este
normală; cf.
disciplinar și v. fr. „chastiier” „a
instrui”. Der.
pedeapsă (var.
pideapsă), s.f. (osîndă; înv.,
educație,
instrucție), cf. ngr. παίδευσις, sl.
pedepsija;
pedepsie, s.f. (Mold.) „
epilepsie”,
probabil din sl.
pedepsija (după Philippide,
Principii, 107, prin
încrucișarea cu
epilepsie);
pedepsitor, adj. (care
pedepsește).