mertíc (mertíce),
s.n. –
1. Măsură de
capacitate pentru solide, cu
valoare variabilă, echivalînd
între 1 și 7
litri. –
2. Uium. –
3. Rație,
porție.
Origine neclară. Pare să
provină din ngr. μεριτιϰόν, ngr. μερτιϰόν „
parte”, de unde a
trecut în v. sb.
mèrtik (
sec. XIV, cf. Vasmer,
Gr., 97), sb., cr., slov.
mertuk, mag.
mérték. Cuvîntul se
explică în ngr. prin μερίδιον „
parte”, μερίζω „a
împărți”.
Fără îndoială, se
poate explica prin mag.
mérték,
considerat ca der. din
mérni „a
măsura” (Cihac, II, 515; Miklosich,
Fremdw., 110; Berneker, II, 38; Gáldi,
Dict., 94). Der. din ngr.
merge mai
bine cu
sensul al
treilea și cu der.
mertici, vb. (a
rupe în
bucăți, a
bucățeli).