maghér (maghéri),
s.m. –
Bucătar la o
mănăstire. Ngr. μάγειρος,
parțial prin
intermediul sl.
magerŭ (Tiktin).
Sec. XVII,
împrumut cult, înv. – Der.
magherniță, s.f. (înv.,
bucătărie;
baracă,
dugheană;
colibă), cu suf. sl.
-niță, cf.
coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „
birt, cîrciumă” (sl. *
magernica,
citat de
Candrea, nu
există; după Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „
bucătărie”).