léla
adv. –
Hoinărind,
fără scop.
Creație expresivă, care pare să
indice ideea de
clătinare, de
bălăbăneală, ca și
cea de gîngăveală și de
prostie, cf. sb.
lola „a
umbla creanga”,
pol.
lele „
prost”,
ceh.
lyla „
neghiob”, sb.
lolati se „a
hoinări”, napol.
lollo „
prost”, calabr.
lèllu „
tont”, sp.
lelo „
prost”; v. și
Iordan,
BF, IX, 151 și REW 4860. – Der.
leleu, s.m. (
prost);
teleleu, s.m. (
haimana, trîntor);
lălîu (var.
lălîi), adj. (
prost,
dezordonat), cf. Battisti, III, 2199;
lălăi, vb. (a
vorbi aiurea; a îngîna, a cînta
încet și
monoton),
pentru a
cărui formulă expresivă cf. lat.
lallare, gr. λαλέω, λαλάζω, germ.
lallen;
lălăială (var.
lălăitură), s.f. (îngînare,
fredonare);
loloti, vb. (Trans., a
face zgomot);
loloț (var. pl.
loloți, loloațe), s.n. (
smoc de
lînă smulsă de
scai la
trecerea oilor);
loloți, vb. refl. (Trans., a se încîlci). – Cf.
lele, tala(lăi), lațe.