ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiáscă
tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.
vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s.f. (acțiunea de a se ghiftui).