s.f. Teorie în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea mediului extern și contestând implicit rolul structurii interne a organismelor. – Din fr. ectogénèse.
s. f., g.-d. art. ectogenézei
s.f. Teorie în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în materia vie, absolutizând acțiunea mediului extern și contestând rolul structurii interne a organismelor. [< fr. ectogenèse, cf. gr. ektos – în afară, genesis – naștere].
s. f. (biol.) 1. dezvoltare embrionară în afara organismului matern, în vitro. 2. autogeneză cauzată de factori externi. (< fr. ectogenèse)