directivi, -e, adj. l. (Rar) Care indică direcția, privitor la direcție. 2. (Tehn.) Care are direcție fixă. – Din fr. directif.
adj. (FIZ.) direcțional. (Raze ~.)
adj. Direcțional. [< fr. directif].
adj. 1. direcțional. ♢ (tehn.) care are direcție fixă. 2. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea. (< fr. directif)
directive, s.f. Instrucțiune generală dată de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, a orienta sau a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora. – Din fr. directive.
s. indicație, instrucțiune, îndrumare, normativ, normă, recomandare, (înv.) regulativ. (A respectat toate ~ele primite.)
s. f., pl. directíve
f. Indicație a unui organ de conducere celor în subordine după care trebuie să se orienteze în activitatea lor. /<fr. directive
s.f. (Mai ales la pl.) Instrucțiuni, norme de lucru (date către un organ în subordine). ♦ Indicații generale de conduită; instrucțiuni în vederea realizării unei acțiuni. [< fr. directive].
s. f. 1. instrucțiune generală, îndrumare dată de un organ superior organelor în subordine. ♢ document al unui partid politic cuprinzând principalele orientări și obiective programatice. 2. (inform.) instrucțiune a unui program. (< fr. directive)