definiția defectare definiție dex

defectări, s.f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei. – V. defecta.

s. 1. dereglare, (livr.) disfuncție, disfuncționalitate. (~ apărută într-o instalație.) 2. v. defecțiune.

s. f., g.-d. art. defectării; pl. defectări

s.f. Acțiunea de a (se) defecta și rezultatul ei; defect. [< defecta].

defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea un defect (1) sau o defecțiune, a nu mai funcționa; a se strica. ♦ Tranz. A produce un defect (1) la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)

≠ a repara

vb., ind. prez. 1 sg. defectéz, 3 sg. și pl. defecteáză

tranz. (sisteme tehnice) A face să se defecteze; a strica; a deteriora; a deregla; a avaria. /Din defect

pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A căpăta un defect; a ieși din funcțiune; a nu funcționa normal; a se deteriora; a se strica; a se deregla; a se avaria; a degrada. /Din defect

vb. I. tr., refl. (Despre un mecanism, un motor etc.) A produce sau a avea un defect, a (se) strica. [< defect].

vb. I. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica. II. tr. a produce un defect (la o mașină etc.). III. intr. (rar) a trăda. (< defect)