cucútă (cucúte),
s.f. –
1. Plantă,
dudău (Conium
maculatum). –
2. Nume care se dă
uneori,
greșit,
plantei Heracleum spondylium în Trans., și
laurului (
Datura stramonium) în
Banat. – Mr.
cucută. Lat. *
cucuta, var.
vulgară de la
cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu,
Rom., XXXIX, 332;
Candrea-
Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59;
DAR);
aceeași alterare a
vocalismului apare în
alb.
kukutë (
poate provine din
rom.), prov.
coucudo,
dial. din Saintoge,
coucu, berri.
cocue. Der.
cucuțea (var.
cucuțel), s.f. (
plantă, Oenanthe Phellandrium), pe care
Pascu, I, 71,
îl derivă nefondat, din lat.
cucutia „
nume al unui
fruct necunoscut”. – Din
rom.
provine sb.
kukùta,
kùkuta (
Candrea,
Elemente, 406; Berneker 641), pe care Cihac, III, 86,
îl considera etimon al
rom.