, concesivi, -e adj. Care face concesii; îngăduitor. ♢ Propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus.
Care ține de concesie; propriu concesiei. ♢ Propoziție ~ă propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. /<fr. concessif, lat. concessivus
adj. Care face concesii; îngăduitor. ♢ Propoziție concesivă (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza; conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. [Cf. fr. concessif, lat. concessivus].
adj. care face concesii; îngăduitor. ♢ complement circumstanțial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acțiuni; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care corespunde unui complement circumstanțial concesiv; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. (<fr. concessif, lat. concessivus)